Ce sunt produsele dermatocosmetice?

Produsele dermacosmetice sau, mai simplu spus, dermacosmeticele sunt produse de frumusețe și îngrijire a pielii, recomandate de farmaciști sau prescrise de dermatologi. Ele găsesc doar în farmacii și se deosebesc de alte produse de health & beauty prin prisma faptului că sunt diferențiate în funcție de diferitele tipuri de ten și nevoile lor. În plus, sunt hipoalergice, au ingrediente naturale active, nu conțin parabeni și sunt testate edermatologic sau oftalmologic.

Mai mult decât atât, scopul lor principal nu este neapărat de a înfrumuseța, cum e în cazul cosmeticelor obișnuite, ci de a trata diversele afecțiuni sau dezechilibre ale tenului. Astfel, dermatocosmeticele sunt supuse la teste pentru reducerea sau chiar eliminarea riscurilor de a da reacții alergice, de a provoca iritații ale ochilor sau de a dezvolta reacții de sensibilitate la lumină (fotosensibilitate).

Aspectul poate cel mai important referitor la utilizarea în sine a produselor dermatocosmetice este reprezentat de faptul că acestea nu produc alergii, întrucât sunt testate special astfel încât să nu ducă la reacții de tip alergic. Așadar, indiferent de cum folosim produsul, sau de tipul de produs, dermatocosmeticele pot fi utilizate pe tipuri de piele sensibilă.

Acestui avantaj datorăm și faptul că putem folosi acest tip de produse pentru îngrijirea și igiena copiilor, întrucât ele pot prevenii iritațiile cauzate de scutec sau alte reacții pe care un produs cosmetic din supermarket le-ar putea agrava (din cauză faptului că ar putea conține alcool, parfumuri sau parabeni).

Dermatocosmeticele reprezintă o modalitate absolut necesară pentru frumusețea și sănătatea tenului unei femei și nu numai. Ele au capacitatea de a îmbunătăți aspectul pielii și fac acest lucru pentru că își aduc aportul prin ingrediente de care un ten sănătos are nevoie.

Acest proces este posibil deoarece acestea au în componența lor niște ingrediente active cu structură moleculară micronică, ce are capacitatea de a pătrunde în stratul superficial al pielii (denumit și „bariera keratinică”) și de a reduce vizibil semnele îmbătrânirii. Mai mult decât atât, produsele dermatocosmetice realizează o retenție a apei ridicate, sunt antioxidante, reprezintă exfolianți eficienți, au toleranță pentru toate tipurile de piele și pot fi utilizate pe tot decursul anului.

În același timp, există o parte dintre specialiști ce susțin că există pe piață firme ce-și intitulează produsele ca fiind „dermatocosmetice”, dar nu sunt de fapt, speculând termenul cu scopul de a vinde.

Tot ei sunt cei care ne sfătuiesc să avem foarte mare atenție atunci când cumpărăm un astfel de produs – să-l achiziționăm doar din farmaciile autorizate și cabinetele specializate, doar la îndrumarea medicului dermatolog sau a farmacistului. Este important să ținem cont de aceste aspecte, întrucât utilizarea unor produse contrafăcute, sau realizate fără testele necesare lansării pe piață, poate duce la agravări în afecțiunile deja existente.

Categories